Nu cred, așa cum într-un interviu de prin anii '90 își exprima Emil Cioran convingerea (fiind prins într-un ambuteiaj pe străzile Parisului), că omul este făcut să trăiască la fel ca restul viețuitoarelor, într-o atmosferă pășunistă lipsită de confortul occțidental. Cred, mai degrabă, că merită să înduri câteodată disconfortul aglomerației în trafic decât cel din grote, iar întoarcerea la natură merită să fie un deziderat de concediu sau de week-end. Desigur, unii se încăpățânează să ne convingă de pitorescul vieții în sălbăticie, dar dacă nu ești un globe-trotter dotat cu tot harnașamentul (așa cum vrea cumnatul meu să biciclim în anii următori până la Atlantic, idee care mi se pare provocatoare, mai ales că din Austria există piste pentru biciclete până în Germania și Franța), atunci mai bine iei autobuzul sau mașina pentru a vizita vreun colț deosebit din natură. Povestea asta cu viața în mijlocul naturii m-a făcut să-mi amintesc de un joc al meu din adolescență: când porneam către plajă, obișnuiam să privesc norii și păsările ca să anticipez cum va fi vremea sau dacă mă paște vreo ploaie. Adesea previziunile mele empirice se adevereau doar făcând simple asocieri de imagini cotidiene și după citirea câtorva cărți despre exploratori, dar prefer să mă prindă ploaia sau ninsoarea într-un mijloc de transport modern sau într-un apartament izolat corespunzător, decât într-o iurtă specifică populațiilor mongole sau indiene. Să nu uităm direcția civilizației spre care ne îndreptăm, totuși.
Omul e o ființă care trebuie să se dezvolte la intersecția mediului natural cu cel social, n-aș spune chiar că e un animal depravat pentru că și-a pierdut instinctele. Deși am întâlnit frecvent această eroare de limbaj, omul nu este un animal politic în sensul că pândește halucinat de mirosul prăzii momentul de slăbiciune al acesteia, ci zoon politikon semnifică ființa pentru care viața în cetate înseamnă mai mult decât viața în afara ei. Iar după Aristotel, tot ce se află în afara umanului e ori fiară, ori zeu. Ca ființe intermediare ale cetății, adică oameni, avem datoria să rămânem între zidurile și crenelurile sale cu tot ce înseamnă aceasta: idei, sentimente și acțiuni civilizatoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu