Dacă omul e o ființă în cadrul naturii la fel ca restul viețuitoarelor, atunci tot ce face el este natural și necesar? Bineînțeles că nu, acesta e numai un sofism care a condus omenirea la veritabile hecatombe în istoria ei. Și mai ales nu e așa pentru că ideea echivalenței cu restul ființelor ne transformă în obiecte de studiu doar al științelor naturii, pe când omului îi este proprie o cercetare prin științele spiritului sau ale culturii (după distincția hermeneutului Wilhelm Dilthey: kulturwissenschaft und naturwissenschaft). Un mineral, o plantă, un varan sau un cimpanzeu ar putea fi obiecte de studiu și s-ar putea obține rezultate concludente științific despre toate acestea cu ajutorul fizicii, geologiei, biologiei, botanicii etc, dar înțelegerea omului are nevoie de științe mai complexe sau interdisciplinare precum antropologia, psihologia, istoria, sociologia, filosofia. Asta pentru că spre deosebire de animale care acționează din necesități naturale, omul întreprinde atât acțiuni necesare, cât și nenecesare, ori după bunul său plac (așa le amintea și Aristotel în "Metafizica": me anankaia, nenaturale, nenecesare).
Comuniștii au vânat și au urât cel mai mult intelectualii cu filosofii de viață idealiste, pentru că doreau să reducă ființa umană la un mecanism ușor de condus, iar la construcția socialismului aveau nevoie de mase uriașe de oameni precar educate și cu nivelul de trai foarte scăzut, astfel încât să nu pună probleme la semnalele mobilizatoare ale urii. Urmașii lor din prezent procedează tot la spălarea creierelor asmuțindu-i pe muncitori împotriva intelectualilor, pe săraci împotriva bogaților șamd. M-am trezit eu însumi la un moment dat asmuțit de unul ca Mircea Badea să urăsc intelectualii de elită ai României (cine știe cum îi încurcau aceștia cu scrisul și cu vigilența lor planurile sau politica trustului, dar dacă îmi amintesc ce spunea odată chiar el - că a luat nota 6 la proba de Filosofie când a dat Bacalaureatul -, atunci poate fi explicată ura față de intelighenție și filosofi prin această frustrare). De la o vreme încerc eu însumi un sentiment de jenă că m-am lăsat dus de aversiunea aceea față de intelectuali, iar acum încerc să-mi reașez opțiunile ideologice la locul lor natural și să recuperez timpul pierdut prin lecturi și scris. Adică între un discurs demobilizator pentru viața mea și agresiv la adresa elitelor autentice - recunoscute până în cancelariile Occidentului cultivat - și demersul acestor intelectuali de a se apăra criticând linșajele mediatice proferate la televiziunile moștenitoare ale Securității PC-R, prefer varianta intelectualilor care au demonstrat că merităm o Românie civilizată de sus până jos. Plus că merităm să fim studiați de științele spiritului, nu doar de cele ale naturii. Trecerea de la statutul de obiect natural la cel de subiect cultural e cea mai valoroasă pentru ființă umană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu